Parcul zoo a negat inițial situația și a susținut că specia se numește „câine-panda”. Când vizitatorii furioși au început să posteze filmulețe pe rețelele sociale și și-au cerut banii înapoi, oficialii din Shanwei au recunoscut înșelătoria.

În imagini se vede cum, la zona urșilor, animalele apar brusc, gâfâind: „Doamne, latră”, a exclamat un turist. De fapt, câini din rasa Chow Chow, o rasă cu blană groasă originară din China, erau vopsiți în așa fel încât să semene cu panda.

Nu e primul astfel de caz. Cu doar patru luni în urmă, o situație similară a fost raportată la Grădina zoologică Taizhou, provincia Jiangsu, estul țării.

Două exemplare de Chow Chow erau „repictate” în panda. Pe incintă era un semn pe care scria „câini-panda”.

Golden Retriever, pe post de tigru

Alte grădini zoologice chinezești au demonstrat, în trecut, că lucrurile pot deveni și mai absurde. În 2010, în Zhengzhou (provincia Henan), Dahe Pet Civilization Park a pictat un Golden Retriever în tigru.

Fundalul tuturor acestor cazuri ciudate este, pe de o parte, că animalele necesită mult spațiu și întreținerea este scumpă.

Un alt motiv este că panda, animal amenințat cu dispariția, sunt strict protejați în China și nu orice grădină zoologică are posibilitatea de a deține aceste exemplare.

Urmărește-ne pe Google News