Salvini a interzis vineri acostarea în porturile italiene a navei Lifeline, care are la bord peste 220 de migranţi salvaţi din Mediterana de organizaţia umanitară germană Mission Lifeline.
Ministrul de Interne italian a afirmat că nava trebuie preluată de Malta, dar guvernul maltez a replicat arătând că nu are nicio responsabilitate în acest caz, care fost preluat iniţial de centrul de coordonare a operaţiunilor de salvare din Roma, şi că autorităţile libiene şi-au asumat răspunderea pentru situaţii similare. Ministrul de interne maltez Michael Farrugia a precizat că migranţii de pe Lifeline au fost salvaţi între Libia şi insula italiană Lampedusa.
Acesta este al doilea scandal de acest tip după ce săptămâna trecută Matteo Salvini a procedat similar faţă de o altă navă, Aquarius, care transporta peste 600 de migranţi şi a ajuns până la urmă la Valencia, în Spania.
Sămbătă dimineață, vorbind despre cazul navei Lifeline, Salvini a spus că organizaţiile neguvernamentale pot ”uita” de posibilitatea ca porturile italiene să preia migranţi
Ministrul italian a adăugat că interdicţia se aplică şi organizaţiilor Proactiva Open Arms, SOS Mediterranee, Sea-Watch şi Sea-Eye, ale căror vase se află pe mare sau în porturile malteze.
Salvini, care este liderul partidului de extremă-dreapta Liga, a acuzat constant aceste ONG-uri că profită de pe urma operaţiunilor de salvare a migranţilor şi că sunt complice ale traficanţilor de persoane. El nu a adus argumente în sprijinul acestei acuzaţii, care a fost respinsă de ONG-urile în cauză.
Citește și: Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale din Turcia. Șase aspiranți își dispută mandatul de super-președinte