După exploziile unor ATM-uri din 2 decembrie 2021, în Kautzen, 22 februarie 2022 în Alberndorf și pe 26 martie 2022 în Horn, care au provocat daune uriașe și după care făptații au fugit cu peste 300.000 de euro, doi cetățeni români au fost achitați la curtea regională Krems, în a doua săptămână din iunie.
Acum, un al treilea suspect, un român în vârstă de 43 de ani, a fost judecat de un juriu la tribunalul din Kerms, pentru aceleași acuzații ca cei doi. El are patru antecedente penale substanțiale și a fost eliberat în Portugalia în august 2021, după ce a executat o pedeapsă de 10 ani de închisoare.
Povestea românului care a pledat nevinovat i-a făcut pe jurnaliștii cotidianului citat să se gândească la un basm. Deși căuta un loc de muncă împreună cu cei doi cunoscuți români, alături de care spune că a fost în Slovacia, Republica Cehă, Olanda și chiar Scoția, el nu a fost în Austria la momentul comiterii infracțiunilor.
El a trimis o confirmare de la o companie de transport că era în autobuzul dinspre Olanda spre România, în ziua uneia dintre explozii. O fotografie și un text despre premisul de conducere luat de fiica lui în România, pe care tocmai le-a postat în altă zi când a avut loc o explozie a unui ATM, au fost de asemenea prezentate ca alibi.
Judecătorul care a prezidat ședința a fost surprins de faptul că acuzatul a putut specifica exact unde a fost pentru o perioadă de doi ani. Întrucât procurorul public nu a putut să arate dovezi de netăgăduit ale prezenței românului la locurile exploziilor, acesta a fost achitat la o oră după începerea ședinței de judecată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro