„Azi maximele sunt în scădere ușoară față de ieri în mai multe zone din țară. Vor porni de la -5 grade Celsius în Maramureș și estul Transilvaniei și vor mai atinge 4… 5 grade Celsius la amiază doar prin zona subcarpatică din sud. Și în Capitala va fi mai rece ca ieri, azi vor fi 2… 3 grade Celsius în jurul prânzului”, a precizat Timu.
Ninsori slabe mai sunt așteptate în unele zone din Transilvania, Moldova, Muntenia și Dobrogea.
Noaptea va fi geroasă „prin Transilvania și Moldova, unde avem minime care vor coborî până la -14…-15 grade Celsius”, a mai precizat meteorologul, adăugând că în restul zonelor minimele nocturne vor fi cuprinse între -9 și -5 grade Celsius.
În weekend vremea va deveni mai caldă.
„Duminică ne așteptăm ca în partea de sud a țării să înregistrăm la amiază maxime de 7… 8 grade cu plus; dar nopțile rămân cu temperaturi negative -9 și -2 grade Celsius, adică ceea ce ar fi normal pentru data din calendar”, a mai precizat meteorologul ANM.