Angajații din linia întâi în lupta cu coronavirusul sunt din ce în ce mai afectați. Zilele trecute nouă pompieri din București și Ilfov au ieșit pozitivi la coronavirus. Despre starea acestora Libertatea a scris mai pe larg aici.
Potrivit surselor Libertatea, alți trei pompieri au fost depistați pozitiv, luni: doi pompieri din cadul Detașamentului Morarilor și un pompier din Garda de Pompieri Pache Protopopescu.
O reacție a venit și din partea Inspectoratului pentru
Situații de Urgență.
”Ca urmare a anchetei epidemiologice, realizate în baza unei
proceduri a Direcției de Sănătate Publică, personalul care a interacționat cu
cadrele confirmate pozitiv a fost trecut în izolare la domiciliu, iar pentru
cei care prezentau simptome specifice Covid-19 s-a procedat la efectuarea
testării.
Încă de la începutul acestei situații am pus siguranța salvatorilor noștri pe primul plan, iar eforturile instituționale au vizat în primul rând desfășurarea sistematică a operațiunilor de igienizare, dezinfecție și decontaminare a personalului, tehnicii de intervenție și a spațiilor subunităților”, se arată în comunicatul transmis de ISU pentru redacția Libertatea.
Reprezentanții ISU spun că s-au luat toate măsurile de
dezinfectare, dar și de prevenție.
”Din punct de vedere organizatoric, au fost adoptate și alte măsuri pentru eliminarea unor surse de risc, în ceea ce privește posibilitatea de infectare a cadrelor, cum ar fi, spre exemplu, modificarea programului de lucru (prin etapizarea prezentării la serviciu a unor categorii de personal), sistarea unor activități de pregătire care impuneau lucrul în echipă, respectiv dotarea tuturor categoriilor de autospeciale de intervenţie specifice pompierilor cu costume de protecţie împotriva contaminării”, se mai arată în comunicat.
În România au fost confirmate, până acum, 6.633 infecții cu coronavirus. În total 318 persoane au murit din cauza virusului.