Incidentul a avut loc, sâmbătă, în jurul orei 18.00, iar jandarmii au fost solicitați să intervină pentru înlăturarea unui urs în zona orașului Breaza.
Bărbatul de 58 de ani a suferit un traumatism cranio-facial cu plagă occipitală şi multiple plăgi faciale. El a fost preluat în stare de conştienţă, iar după ce a fost evaluat şi stabilizat, a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, potrivit SAJ Prahova.
Un alt bărbat, de 45 ani, a fost grav rănit, vineri seară, după ce a fost atacat de un urs în oraşul Comarnic.
„Omul ăsta era în grădina lui, din spatele casei. Vă spun eu, o să ajungă să intre urșii peste noi în casă. Omul e tânăr, are familie, copii. Trăiește, dar e rănit grav, la cap”, a precizat Sorin Popa, primarul orașului Comarnic.
Potrivit SAJ Prahova, bărbatul a suferit un traumatism cranio-facial și multiple plăgi la nivelul feței, gât și urechi. Totodată, animalul i-a provocat multiple plăgi la nivelul toracelui, abdomenului și antebrațului drept.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro