Inspectorii școlari spun că eleva a fost la școală săptămâna trecută.

“Este asimptomatică. Mama ei este mai grav. Vineri a fost la școală. Pentru această săptămână s-a decis suspendarea orelor de pregătire, se face dezinfectare în școală și am făcut și o adresă la DSP pentru ancheta epidemiologică să depisteze elevii și contacții direcți”, a spus Cezar Anuței, inspector școlar la Suceava, pentru sursa citată.

Adolescenta este din Poiana Micului, scrie Monitorul Suceava.

Mihaela Ursaciuc, directoarea colegiului, a menționat că eleva a fost cea care a sunat-o pe diriginta ei și i-a spus că mama sa este infectată cu noul coronavirus.

Inspectorul școlar general Grigore Bocanci a precizat că primul test al elevei a ieșit pozitiv, fiind așteptat rezultatul celui de-al doilea test.

La liceul din Gura Humorului erau înscriși pentru cursurile de pregătire 270 de elevi, însă liceana din Poiana Micului ar fi participat la meditații într-un alt corp de clădire, unde a susținut orele doar clasa sa, adică 11 elevi.

Într-un comunicat de presă, USLIP Iași a acuzat de iresponsabilitate atât Ministerul Educației și Cercetării, cât și Ministerul Sănătății, după ce reprezentanții acestora au decis ca elevii din clasele terminale să revină de la 1 iunie la școală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News