Numele deputatul PNL Ionel Palăr a apare pe lista clienţilor rețelei de prostituție conduse de Andreea Marta, soția lui Codruț Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar. Mai mult, potrivit sursazilei.ro, una dintre „angajatele” Andreei Marta susţine că deputatul i-a rămas dator, cu 50 de euro după ce a plătit doar 250 de euro pentru serviciile primite, în loc de 300 euro, cât era tariful normal. Politicianul a dat deja declaraţii procurorilor DIICOT, ca de altfel toţi cei a căror nume au fost descoperite pe lista Andreei Marta.
Nu este singurul scandal în care apare numele lui Palăr. Potrivit Evenimentului Zilei, deputatul PNL a fost acuzat că a deturnat bani europeni. Ionel Palăr, deputat PNL de Bacău, a vândut unei bănci două etaje dintr-o clinică medicală, pe care o construise cu fonduri europene nerambursabile. Potrivit legii, beneficiarii fondurilor PHARE nu pot schimba destinaţia iniţială a unei proiect pentru care s-au solicitat şi primit bani europeni.
UPDATE: De asemenea, deputatul PNL, Titi Holban, a fost audiat, luni, de către procurorii DIICOT în dosarul în care Andreea Marta este acuzată de proxenetism, anunţă RTV.