Potrivit celor două surse, Șamarin este vizat de un dosar penal pentru suspiciuni de fraudă. Autoritățile i-au percheziționat domiciliul, după care l-au dus la interogatoriu la Departamentul principal de investigații militare din cadrul Comitetului de anchetă, responsabil de cele mai importante anchete penale în Rusia.
Interfax scrie că generalul Șamarin a fost arestat preventiv pentru două luni sub acuzația de luare de mită la scară mare. El riscă până la 15 ani de închisoare.
Cazul său este examinat la Tribunalul Militar al Garnizoanei 235, care a recunoscut informațiile legate de arestare. Potrivit acestei instanțe, Șamarin a fost reținut miercuri.
Patru arestări și o remaniere în doar o lună
Reținerea lui Vadim Șamarin survine în contextul unui val de anchete de corupție și arestări efectuate în ultimele săptămâni în Ministerul rus al Apărării. Acest caz sugerează că valul de arestări se extinde spre anturajul șefului Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, în condițiile în care Șamarin este adjunctul său.
Valul de arestări a început cu viceministrul apărării Timur Ivanov, considerat un protejat al fostului ministru al apărării Serghei Șoigu. Odată cu arestarea lui Ivanov, pentru luare de mită, unii experți au prezis un prim pas de îndepărtare a lui Șoigu. Între timp, Șoigu a fost demis și numit secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.
Ulterior, șeful Direcției principale de personal din Ministerul rus al Apărării, generalul-locotenent Iuri Kuznețov, a fost arestat, la rândul lui, sub acuzația că a primit „mită la scară mare”.
În cele din urmă, pe 17 mai, generalul-maior Ivan Popov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Rusiei, a fost arestat pentru fraudă. Popov a fost demis anul trecut după ce a raportat dificultățile întâmpinate de soldații ruși pe frontul din Ucraina și i-a acuzat pe șefii săi militari de situația dezastruoasă a așa-numitei „operațiuni militare speciale”, adică a agresiunii armate a Kremlinului împotriva țării vecine. Aceste remarci au fost salutate de bloggerii militari ruși ultranaționaliști apropiați pe atunci defunctului șef al mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin.
Poziția lui Gherasimov, în pericol
În opinia lui Michael Kaufman, cercetător la Carnegie Endowment for International Peace, îndepărtarea lui Șoigu de la conducerea Ministerului Apărării va fi urmată de cea a șefului Statului Major, generalul Valeri Gherasimov, responsabil direct de operațiunile militare împotriva Ucrainei.
„Deși Peskov (Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului – n.r.) a spus că Gherasimov va rămâne în funcție, Belousov (Andrei Belousov, noul ministru al apărării – n.r.) va dori probabil să-și pună în funcție propriul om”, a spus analistul într-un interviu acordat pentru Financial Times.
De altfel, economistul Andrei Belousov a început să-și aducă propriii oameni în Ministerul rus al Apărării. Conform unui decret semnat luni de președintele rus Vladimir Putin, economistul Oleg Saveliev, fost adjunct al lui Belousov, a fost numit în funcția de viceministru al apărării.
Alamar13 • 23.05.2024, 23:32
Una din caracteristicile dictaturilor,o reprezinta canibalismul.Cel figurativ, nu cel literal.O alta trasatura a dictatorilor,este aceea ca dictatorul,isi poate elimina toti rivali.Toti,cu exceptia unuia singur.Cel care il va inlocui.