În perioada de carantină, oamenii nu mai au permisiunea de a-și părăsi locuințele. Autoritățile nu au precizat pentru cât timp va fi menținută măsura.

Primăria din Yuzhou a transmis însă într-un mesaj pe contul oficial de Weibo că în oraș „vor fi instalate bariere pentru a aplica cu stricteţe măsurile de prevenire”.

De la începutul pandemiei, China a adoptat strategia „zero COVID”, încercând să elimine total virusul de pe teritoriul său prin testări în masă și măsuri stricte de carantină. Restricțiile dure din această perioadă vin și în contextul în care Beijingul va găzdui Jocurile Olimpice de iarnă în perioada 4 – 20 februarie.

Din 23 decembrie și orașul Xian, cu 13 milioane de locuitori, se află în carantină, acesta fiind cel mai strict lockdown impus în China după cel din Wuhan de la începutul pandemiei. Măsura a generat un val de furie și frustrare la adresa guvernului local. Oamenii acuză autoritățile de incompetență și se plâng pe rețelele sociale că nu mai au rezerve de mâncare.

175 de noi cazuri de infectare au fost raportate, marți, în China, dintre care 95 în oraşul Xian.

 
 

Urmărește-ne pe Google News