Mai este doar o saptamana pana cand crestinii ortodocsi din toata lumea vor sarbatori Sfintele Sarbatori Pascale. Romanii plecati peste hotare se pregatesc sa intampine Pastele asa cum se obisnuieste pe la noi. Pregatesc bucate traditionale, din care nu vor lipsi friptura de miel, drobul si ouale rosii, vor merge la biserica in Noaptea de Inviere ca sa ia lumina si, pentru ca dorul de tara sa nu mai fie atat de aprig, se vor cinsti cu o tuica de pruna ‘de-ti incinge maruntaiele si-ti face sangele sa clocoteasca in vene’.
Geta Cazimovici (53 de ani), din Brasov, s-a hotarat acum 22 de ani sa ia viata in piept pe alte meleaguri. A plecat in Austria doar cu hainele pe ea si cu multa speranta in suflet. S-a luptat din greu sa supravietuiasca pe taramuri straine, dar a reusit.
Geta are un restaurant cu specific romanesc de prima mana si o discoteca chiar in buricul Vienei, unde au cantat artisti celebri, precum Adrian Minune, Vali Vijelie, Irina Loghin, Andra si formatia Spitalul de Urgenta.
Acum, romanca a intrat in febra aranjamentelor pentru Sfintele Sarbatori Pascale.
Asteapta multi oaspeti
‘Am inceput pregatirile de Paste inca de acum doua saptamani. Eu, impreuna cu fata mea, Liliana (32 de ani), am facut curatenie generala in casa, in discoteca si in restaurant. Acum ne gandim ce bucate o sa pregatim. Eu nu ma dezmint de la faptul ca sunt romanca si am decis ca in Noaptea de Inviere pe masa mea sa fie numai mancaruri traditionale. Vom avea sarmale, drob, friptura de miel, cozonac, pasca si, pentru ca fata mea adora carnea de porc, vom face si pomana porcului. De Paste asteptam multi oaspeti, prieteni apropiati, si romani, si austrieci. Vom merge la biserica, de unde vom lua lumina, apoi ne vom intoarce la mine la restaurant, unde vom ciocni oua, vom manca pe saturate si vom inchina un pahar cu vin rosu. Bineinteles ca vom incinge si un dans pe cinste si ne vom distra, asa cum numai romanii stiu sa o faca’, ne-a marturisit Geta.
Geta Cazimovici
Varsta: 53 de ani
Locul nasterii: Brasov
Data cand a parasit Romania: 1986
Domiciliul actual: Viena
Tara de adoptie: Austria
Nicu Danes, 45 de ani, din Bucuresti, are cea mai prospera rotiserie din capitala Austriei. El si sotia sa, Florentina, vor petrece Pastele in Viena. ‘Nu putem pleca in Romania, asa ca vom face tot posibilul sa aducem spiritul romanesc la noi in casa. Mancare ca la mama acasa, dar, cel mai important, mi-am pregatit un intreg arsenal de palinca si tuica de pruna, de-ti incing maruntaiele si-ti fac sangele sa clocoteasca in vene, sa ne mai aline dorul de casa’.
Nicu Danes
Varsta: 45 de ani
Data cand a parasit Romania: 1983
Domiciliul actual: Viena
Tara de adoptie: Austria
Clujeanul Mircea Platon (47 de ani) are doua restaurante ‘Dracula’ in Madrid. Sunt localuri cu specific ardelenesc. ‘De Paste o sa petrec impreuna cu clientii mei, romani care nu vin in tara. Am adus de acasa tuica de Zalau, miel, oua rosii, cozonac, tot ce avem traditional in tara. Inclusiv muzica’, spune Mircea Platon.
Mircea Platon
Varsta: 47 de ani
Data cand a parasit Romania: 1995
Domiciliul actual: Madrid
Tara de adoptie: Spania
Desi sunt la peste 4.000 de kilometri departare de tara, romanii din orasul portughez Setubal se simt de fiecare data, de sarbatori, ca acasa. Aici e un adevarat orasel romanesc, majoritatea facand parte din Asociatia ‘Fratia’, care anual se ocupa de organizarea cate unei petreceri la fiecare sarbatoare ortodoxa. ‘Preotul de la Parohia Ortodoxa Romana „Sfintii Trei Ierarhi” din Setubal ii impartaseste pe copii. Participam toti la slujba si a doua zi urmeaza petrecerea. Vom organiza un picnic cu cozonaci, oua rosii si preparate din carne de miel. Ca acasa! Anul acesta, evenimentele sunt organizate in colaborare cu departamentul ‘Romani de pretutindeni’ al Ministerului de Externe. Ca de fiecare data, va fi foarte frumos’, ne-a zis Maria Iancu, presedinta Asociatiei Fratia.
Maria Iancu
Varsta: 45 de ani
Data cand a parasit Romania: 2001
Domiciliul actual: Setubal
Tara de adoptie: Portugalia
Parohia Ortodoxa Romana ‘Sfintii Trei Ierarhi’ din Setubal
Copiii romani din Setubal vor canta de Inviere imbracati in costum national