Ucraineanul a fost prins în flagrant, vineri, 31 mai, la Constanța, în timp ce oferea 20.000 de dolari unei persoane, pentru a facilita intrarea pe teritoriul României a unui container cu aproape 1.000 de cutii cu replici ale unor branduri renumite de încălţăminte. El a fost reţinut sub acuzaţia de cumpărare de influenţă, în formă continuată.
Suma totală pe care bărbatul o promisese era de 90.000 de dolari pentru patru astfel de containere. În schimb, persoana contactată urma să-şi exercite influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra funcţionarilor cu atribuţii de control din cadrul a două birouri vamale din judeţul Constanţa şi să-i determine pe aceştia să permită intrarea pe teritoriul României a containerelor.
Toate cele patru containere conţineau replici (cel puţin 990 de cutii/container) ale unor branduri renumite de încălţăminte.
În data de 10 iunie, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrători din cadrul Birourilor Vamale de Frontieră Constanța și Constanța Sud, au finalizat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în cele patru containere.
„Astfel, în cele patru containere au fost descoperite în total 32.932 de perechi de încălțăminte sport, inscripționate cu numele unor firme cunoscute, în valoare totală de 5 milioane de euro, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală”, a precizat Poliția de Frontieră.
FOTO: Poliția de Frontieră