Ancheta investigatorilor anticorupție a demascat faptul că Deju și Cică pozau, chiar cu talent, în personaje influente, cu relații printre polițiștii rutieri care au responsabilități în examinări auto obligatorii pentru obținerea permisului de conducere. Discursul lor se adresa acelora care nu se simțeau atât de stăpâni pe ei încât să poată să treacă proba practică, șofatul alături agentul rutier examinator. Prețul unei reușite garantate, între 300 de euro și 500 de euro, în funcție de ”client”, adică de viitorul șofer. În ”afacerea” oltenilor au intrat însă și investigatori DGA care au reușit să probeze două astfel de plăți făcute de doi aspiranți la permisul de conducere, personaje din localitățile Urzica și Vădăstrița.
Oltenii ar mai fi luat bani de la încă zece persoane care ar fi vrut să fenteze examenul practic auto
Când stadiul anchetei a permis-o, Tudor Cică, muncitor la ALRO Slatina și amicul său Valerică Deju, un ins fără ocupație, s-au trezit cu poliția la ușă. La fel au pățit și cele două persoane care au crezut că-și pot plăti examenele pentru permisul auto.
”Cei doi bărbați care au cerut și primit banii sunt cercetați pentru trafic de influență. Persoanele care au plătit sumele în euro pentru a avea asigurată reușita la proba practică a examenului auto în baza promisiunilor se fac vinovați de cumpărare de influență. Ancheta nu se va opri aici pentru există indicii că mai există cel puțin zece persoane care au dat bani celor doi pentru a fi favorizate la examenul practic pentru permisul de conducere. Investigațiile noastre nu au condus la vreo legătură între cei doi bărbați care primeau bani și polițiști din cadrul structurilor responsabile cu examinările auto”, ne-au explicat reprezentanți din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro