74 de incendii separate, scăpate de sub control, au pus pe jar autoritățile din Australia, mai ales că există riscul să se extindă, a notat Nine news.

Mai mult, sute de persoane care au fost evacuate nu se pot întoarce, deocamdată, la casele lor.

Nici animalele n-au scăpat

O colonie de urși koala din statul New South Wales a fost cuprinsă de flăcări și animalele găzduite acolo au murit, a notat Euronews.

Conform informațiilor, acolo erau circa 500 – 600 de urși koala. Animalele care au putut fi salvate au fost duse imediat la centre de îngrijire și au fost hrănite cu frunze de eucalipt.

Încălzirea globală amenință habitatul natural al urșilor koala. Se estimează că mai trăiesc între 50.000 și 100.000 de exemplare.

„Populația de urși koala are necazuri în zona New South Wales. Dacă schimbările climatice nu se vor opri și vor continua în același ritm ca în ultimii 20 – 30 de ani, urșii koala ar putea dispărea până în 2050”, au spus specialiștii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News