Cei cinci răniți au probleme respiratorii și au fost conduși la spitale din regiune, mai arată sursa citată.

Sâmbătă la prânz, spitalele din Patras și Aigio au fost alertate să primească eventuali răniți. Paza de Coastă a stat în alertă pentru a salva persoanele care fac baie și riscă să se sufoce din cauza fumului.

Din cauza incendiului devastator, care a izbucnit din cauza caniculei, cinci sate au fost evacuate.

Temperaturile ajung la 44 de grade Celsius

În total, 145 de pompieri, 50 de vehicule, opt bombardiere cu apă și elicoptere au fost mobilizate să lupte împotriva flăcărilor în regiunea Zeria, au anunțat pompierii.

Sâmbătă, autoritățile au emis pe telefoanele mobile mesaje de alertă, pentru a anunța că este necesară evacuarea satelor Zeria, Kamares, Archaias și Labiri.

De asemenea, stațiunea balneară Loggos a fost evacuată sâmbătă seară, după ce incendiul s-a extins în zona de coastă. Poliția porturară a transportat locuitorii și turiștii către Aigio, la câțiva kilometri de acest sat. Podul Rio-Antirio, precum și autostrada din zona respectivă, care asigură o legătură între Peloponez și Grecia, au fost închise, potrivit agenției elene de presă Ana.

În
fiecare an, pădurile grecești, uscate de căldură, sunt afectate
de incendii, alimentate de rafale violente de vânt, mai arată sursa
citată.

Începând
de vineri, Grecia este afectată de un nou val de căldură, iar
temperaturile oscilează între 42 și 44 de grade Celsius, potrivit
serviciilor meteorologice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News