În urmă cu un an și trei luni, în tragica seară de 30 octombrie 2015, artificiile aprinse în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity au cauzat moartea a 64 de tineri aflați în clubul Colectiv din Bucureşti. Alte câteva zeci au supraviețuit, însă trăiesc zi de zi cu rănile rămase, cu inimile îngreunate de dorul celor pe care i-au pierdut și cu ambiția de a face orice e nevoie pentru ca nimeni să nu mai treacă printr-o asemenea nenorocire.

România nu este singura țară care a trecut prin asemenea drame. De-a lungul vremii, sute de oameni și-au găsit sfârșitul în cluburi, locuri unde căutau doar distracția.

Cel mai grav incendiu din istorie petrecut într-un club a avut loc la 28 noiembrie 1942, în clubul Cocoanut din Boston, SUA. Au murit 492 de oameni, în condițiile în care capacitatea legală a clubului era de 460 de persoane. Localul fusese decorat în așa fel încât să semene cu un paradis tropical, cu palmieri de hârtie, fâșii de mătase colorate și alte materiale inflamabile. Din cele 13 uși ale clubului, doar cea principală și alte două uși mici de acces erau deschise. Incendiul a pornit de la folosirea neglijentă a unui băț de chibrit.

Al doilea cel mai grav incendiu din lume petrecut într-un club a avut loc în subsolul clădirii Dongbu din orașul Luoyang, provincia chineză Henan. Catastrofa, care a avut loc în ziua de 25 decembrie 2000, a ucis 309 persoane, inclusiv muncitori care lucrau la etajele superioare ale imobilului.

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina
Recomandări
Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Un număr de 242 de morți este bilanțul incendiului petrecut, la 27 ianuarie 2013, în clubul de noapte Kiss din Santa Maria, Brazilia. Alți 630 au fost răniți. Este considerată a doua cea mai mare catastrofă produsă de flăcări din istoria Braziliei, întrecută doar de incendiul de la Marele Circ American din 17 decembrie 1961, orașul Niteroi, care a ucis 503 oameni.

În acest top de tristă amintire, locul patru în funcție de numărul victimelor este ocupat de focul de la clubul Rhytm din Mississippi. În noaptea de 23 aprilie 1940, 209 de oameni și-au pierdut viața și alte sute au fost rănite.

Cel mai grav incediu petrecut la un club din istoria Argentinei s-a înregistrat la localul numit Republica Cromanon, la 30 decembrie 2004. Au murit 194 de oameni. Flăcările au pornit de la efectele pirotehnice folosite pe scenă de trupa Callejeros. În public se aflau 3 000 de persoane.

Incendiul de la Beverly Hills Supper Club, Kentucky, din seara zilei de 28 mai 1977, a luat viața a 165 de oameni și a rănit peste 200.

Cel mai grav incendiu din istoria Filipinelor s-a produs la discoteca Ozone, orașul Quezon, la 18 martie 1996. Ieșirea din club a fost blocată, din exterior, de responsabilii cu securitatea localului, care au crezut că înăuntru avea loc o revoltă.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Cel mai mare incendiu din Rusia, petrecut după căderea URSS, a fost cel din noaptea de 5 decembrie 2009, la clubul de noapte Khromaya Loshad din orașul Perm. Au decedat 156 de persoane, în jur de 160 fiind grav rănite. Deși ipoteza inițială a fost cea a unui atac terorist, ancheta a scos la iveală folosirea iresponsabilă a efectelor pirotehnice ca fiind cauza tragediei.

38 de persoane rănite

Bucureștiul s-a trezit pe 21 ianuarie cu un incendiu în clubul Bamboo. Focul a izbucnit, sâmbătă dimineață, în jurul orei 04.00, la clubul Bamboo din Capitală, în care se aflau aproximativ 300 de persoane. Potrivit ultimelor informații, 38 de persoane au fost rănite, iar una este în stare gravă.

[libgallery id=”1719402″]

La nivelul MAI s-a activat o linie telefonică, 021.206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în clubul Bamboo pot suna pentru a obţine informaţii despre persoanele transportate la spital. De asemenea, oricine deţine informaţii despre alte posibile victime este rugat să sune la numărul anunţat.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Două femei din Suceava au rămas fără niciun ban în conturi după ce au răspuns la un telefon. Cine le sunase
Știrileprotv.ro
Două femei din Suceava au rămas fără niciun ban în conturi după ce au răspuns la un telefon. Cine le sunase
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Fabrica mare din România care se închide. Sute de oameni dați afară înainte de Crăciun
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care se închide. Sute de oameni dați afară înainte de Crăciun
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI