Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a declarat că serviciile de urgență au o misiune dificilă, deoarece rafalele de vânt alimentează flăcările care deja sunt periculos de aproape de capitala Atena. El a îndemnat oamenii să respecte ordinele de evacuare și să evite deplasările inutile.

„Avem de-a face cu condiții fără precedent, deoarece multele zile de caniculă au transformat întreaga țară într-un butoi cu pulbere”, a afirmat Mitsotakis într-o declarație televizată în care le-a cerut grecilor să respecte indicațiile serviciilor de urgență.

Mitsotakis a mai declarat că măsurile împotriva realității schimbărilor climatice trebuie consolidate. El a spus că va fi timp pentru „critici și autocritici” cu privire la gestionarea de către guvern a crizei, dar pentru moment, a îndemnat cetățenii să rămână uniți.

„Casele pot fi reconstruite, copacii vor crește din nou, dar pierderile umane nu pot fi compensate”, a spus premierul, adăugând că statul îi va sprijini pe cei afectați de incendii și promițând că zonele arse vor fi regenerate.

Anterior, Mitsotakis a vizitat o zonă din vestul Peloponezului, lângă locul unde s-au ținut primele Jocuri Olimpice în Antichitate, unde pompierii s-au luptat toată noaptea pentru a salva unul dintre cele mai cunoscute situri arheologice ale Greciei.

Circulația, închisă pe autostrada către capitală

Pompierii, susținuți de avioane și elicoptere care aruncau jeturi de apă, au reușit să controleze unele incendiile de lângă Atena joi, dar canicula le-a adus la viață. Flăcările traversează autostrada care leagă Atena de nordul Greciei și amenință mai multe zone construite. Circulația a fost închisă pe autostradă.

Joi după-amiază, autoritățile au ordonat evacuarea suburbiilor Afidnes, Kryoneri, Kokkinovrahos, Ippokrateios Politeia și Drosopigi la nord de Atena, precum și a solicitanților de azil din centrul de primire a migranților din Malakasa.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Peste 150 de incendii de vegetație au izbucnit începând de marți în Grecia, distrugând case, forțând evacuarea a zeci de orașe și sate și arzând mii de hectare de teren forestier.

Autoritatea pentru Protecție Civilă a emis un „avertisment de incendiu extrem” pentru jumătate din țară, pe fondul caniculei.

Ministerul Finanțelor a anunțat plăți de urgență de până la 6.000 de euro pentru persoanele care au pierdut bunuri și a declarat că vor urma mai multe măsuri.

Autoritățile locale au declarat că ar putea exista întreruperi de curent electric în unele părți ale regiunii Attica din jurul capitalei, din cauza incendiului.

Accesul la parcuri și păduri va fi interzis în următoarele zile, a declarat ministrul adjunct pentru protecția cetățenilor, Nikos Hardalias.

Pompieri și aeronave suplimentare urmează să sosească din Franța, Suedia și România, în ajutorul pompierilor greci.

Pe insula Evia, clopotele bisericii au sunat joi pentru a avertiza locuitorii cu privire la incendiile care încă ard puternic. Zeci de sate de pe insulă au fost deja evacuate.

Cauzele incendiilor din Grecia sunt neclare, dar autoritățile spun că erorile și neglijența umană sunt de cele mai multe ori de vină.

Fotografii: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News