„În această dimineaţă am intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat la un ansamblu de locuinţe în str. Lanului. Din cauza faptului că toate aceste construcţii erau lipite sau aveau distanţe foarte reduse între ele, incendiul s-a propagat la case şi anexele acestora, pe o suprafaţă de aproximativ 700 mp”, a precizat ISU București-Ilfov.

O persoană în vârstă de 95 de ani, care a suferit un atac de panică, a fost transportată la spital.

Reprezentanții ISU anunță că, între timp, incendiul a fost localizat.

La fața locului au fost mobilizate 12 autospeciale.

„Am acţionat pentru stingere de la înălţime folosind autoscara, respectiv de pe două străzi folosind dispozitiv de la autospecialele de stingere cu apă şi spumă. Alimentarea cu apă a fost realizată de la hidranţii stradali, care au avut o presiune scăzută din cauza cantităţii mari de apă utilizată, respectiv din alte surse din apropiere”, mai precizează ISU.

Foto, video: ISU București-Ilfov

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un bărbat din București a murit ars de viu după ce a pornit aerul condiționat. Greșeala pe care o fac mulți români
Știrileprotv.ro
Un bărbat din București a murit ars de viu după ce a pornit aerul condiționat. Greșeala pe care o fac mulți români
Primele imagini cu Anca Țurcașiu alături de iubit: „Am lângă mine un om drag, la fel de liber ca și mine, care face din viața mea una minunată"
Viva.ro

Ultima poză cu Alain Delon, publicată chiar de fiica lui, a strânit controverse: „De ce îl arătați? Lăsați-l în pace”
Libertateapentrufemei.ro
Ultima poză cu Alain Delon, publicată chiar de fiica lui, a strânit controverse: „De ce îl arătați? Lăsați-l în pace”
Orașul distrus de un cutremur uriaș care va renaște din cenușă. Va avea blocuri după modelul celor din Barcelona
FANATIK.RO

„Cea mai controversată minge de meci din istorie”. Inclusiv Novak Djokovic a izbucnit după ce a văzut imaginile: „O rușine, suntem ținuți în «beznă»!”
GSP.RO

Stațiunile de pe litoralul românesc unde să nu mergi în luna august. Trebuie să le eviți neapărat. Ce s-a descoperit în apă

Cel mai tatuat bărbat renunță la tatuaje. Cum arată după două sesiuni de îndepărtare a desenelor cu ajutorul laserului. Avea trupul acoperit în proporție de 96%
Unica.ro

"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"Am primit decizia asta şi e minus 500 de lei". Oamenii au făcut cozi la casele de pensii după recalculare
Observatornews.ro
"Am primit decizia asta şi e minus 500 de lei". Oamenii au făcut cozi la casele de pensii după recalculare
Horoscop 20 august 2024. Leii ar putea primi vești neliniștitoare în legătură cu anumite proiecte la care lucrează, cu finanțarea lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI