La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, care au lichidat incendiul.
„(…) Din investigaţiile preliminare efectuate, poliţiştii medieşeni au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unităţii bancare şi ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului şi, astfel, la izbucnirea incendiului”, a precizat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit acesteia, nu a fost stabilit, încă, un prejudiciu şi hoţii nu au fost prinşi.
„În cauză, la nivelul Poliţiei Municipiului Mediaş, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat. În prezent, poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor faptei pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă”, informează IPJ Sibiu.
Cazul este o premieră pentru județul judeţul Sibiu.
„Nimeni nu îşi aminteşte să mai fi fost (un asemenea incendiu n.r.). Putem zice ca e o premieră în judeţul Sibiu”, a declarat Andreea Ştefan.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro