„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp construcţie cu destinaţia casă mortuară şi clopotniţă. Din cercetările efectuate la faţa locului, cauza probabilă de producere a incendiului este scurtcircuitul electric”, a transmis ISU Bacău. 

Incendiul, care a afectat capela și clopotnița Bisericii catolice din Căiuți, fost stins de pompieri.

La locul incidentului au acționat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autoscară și o ambulanță SMURD.

Înaintea slujbei de Paștele Catolic, care se oficiază în noapte de sâmbătă spre duminică, ISU Bacău le-a recomandat enoriaşilor să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenţie lumânările şi să nu le amplaseze în apropierea materialelor uşor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lumânările şi candelele, aprinse, nesupravegheate.

De asemenea, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros să menţină ușile de acces/evacuare în poziţie deschisă.

FOTO: ISU Bacău

 
 

Urmărește-ne pe Google News