Până la sosirea pompierilor, din bloc s-au autoevacuat 30 de persoane, niciuna dintre ele neavând nevoie de îngrijiri medicale.
„În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat și violent la o anexă plină cu material lemnos și rumeguș și extins la anveloparea unui bloc învecinat”, a transmis ISU Arad.
Flăcările nu s-au propagat în interiorul apartamentelor, nici în podul imobilului, însă a fost afectat acoperișul acestuia.
Pompierii au anunțat ulterior că incendiul a fost localizat după aproape două ore de intervenție, în limitele găsite.
La locul incidentului au acționat trei autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțimi, două autospeciale SMURD și două ambulanțe ale SAJ.
FOTO: ISU Arad