Acoperişurile a trei imobile din cartierul Bucureştii Noi au fost cuprinse de flăcări, marţi seară, la locul incendiului deplasându-se 10 maşini de pompieri şi două ambulanţe SMURD, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti Ilfov, Adrian Marin.
UPDATE: Incendiul care izbucnit marţi seară în cartierul Bucureştii Noi din Capitală a fost localizat, nemaiexistând posibilitatea de propagare, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin. Flăcările au afectat patru imobile, nefiind semnalată nicio persoană rănită.
Un incendiu violent a izbucnit, marţi seară, pe Strada Romeo Popescu din Sectorul 1, în cartierul Bucureştii Noi din Capitală, focul cuprinzând acoperişurile a trei imobile, anunţă purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti Ilfov, Adrian Marin.
La faţa locului au intervenit 10 maşini de pompieri, două autoscări, un echipaj de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.
Un alt incendiu a izbucnit tot marți în centrul Capitalei, la subsolul unui bloc aflat în curs de reabilitare termică. Din primele informații, se pare că în acest caz a fost vorba despre eroarea unui muncitor care a tăiat cu flexul țeava de gaze.