UPDATE ora 20:00: La aproximativ cinci ore de la izbucnire, incendiul a fost stins de pompieri, potrivit ISU Vaslui.
„Au fost afectate șapte locuințe și tot atâtea anexe. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul a șase locuințe. Au ars aproximativ 600 metri pătrați de acoperiș, s-au deteriorat alți 300 de metri de acoperiș și 400 de metri pătrați de planșeu”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.
În urma incendiului, 18 persoane au fost evacuate. Potrivit reprezentanților ISU, zece dintre acestea vor fi relocate la internatul Liceului „Mihai Eminescu” din Bârlad.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Podul Înalt al Județului Vaslui intervine pentru limitarea și lichidarea incendiului. De asemenea, în sprijinul pompierilor vasluieni vor veni și două autospeciale de stingere cu apă din cadrul ISU Galați și Bacău.
„Incendiul se manifestă cu violență și este foarte greu de lichidat din cauza faptului că în acea zonă casele sunt aproape lipite una de cealaltă prin intermediul anexelor gospodărești”, au precizat oficialii ISU Vaslui.
Potrivit ISU Vaslui, în urma incendiului, trei persoane au suferit atacuri de panică și au necesitat îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la o unitate medicală. De asemenea, 18 persoane sunt afectate de incendiul de la Bârlad.
Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului.
Sursă foto: Facebook/Bârlad City