Din cauza flăcarilor uriaşe şi a căldurii degajată de acesta, geamurile unor apartamente de la etajele 3 şi 4 al eunui bloc aflat în imediata apropiere a atelierului care a ars s-au spart. În plus, trei garaje au fost şi ele distruse.
Incendiul a fost anuntat la 112 în jurul orei 8:30 de minute, când locatarii din zonă au intrat în panică vâzând flăcările uriaşe la doar caţiva metri distanţă de locuinţele lor.
Peste 25 de pompieri, cu 5 autospeciale, au intervenit la faţa locului, iar după aproximativ trei ore de luptă cu flăcările au reuşit să stingă incendiul.
“În momentul sosirii primului echipaj de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, favorizat de prezența materialului combustibil, lemn și burete. Au fost solicitate alte patru echipaje de stingere în sprijin și un echipaj SMURD deoarece o persoană prezenta dureri în piept. A mai fost solicitat și un echipaj de descarcerare pentru facilitarea pătrunderii servanților în interior. În momentul în care au sosit și celelalte echipaje în sprijin s-a luat măsura protecției construcțiilor învecinate, tâmplăria aflându-se între patru case”, a declarat căpitanul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgență Arad.
Atelierul de tâmplărie era funcţional şi în el se produceau canapele. Vecinii spun că acesta funcţionează de 15 ani în condiţii improprii şi fără autorizaţii, în condiţiile în care oamenii susţin că au depus sesizăriş şi reclamaţii la ISU, poliţie şi alte instituţii de control.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!