Firefighters light fires in Mostuejouls, southern France, on August 9, 2022, as a prophylactic measure aimed at slowing the advance of a fire underway in the "Grands Causses natural park".,Image: 712880577, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Incendiul a izbucnit în seara zilei de luni, 8 august, în departamentul Lozere din sudul Franței, fiind declanșat de un utilaj agricol, relatează postul BFM TV. Focul s-a extins pe o suprafață de cel puțin 700 de hectare, ajungând până în apropierea departamentului Aveyron, într-o zonă greu accesibilă.
În timpul nopții, 3.000 de persoane au fost evacuate din locuințe și locuri de campare, a anunțat primăria localității Mosuéjouls.
„În jurul orei 2:30, o mașină de poliție a intrat în camping spunându-ne că trebuie să plecăm, am transmis cu toții mesajul, unul câte unul”, a declarat unul dintre turiști.
Marți dimineața, făcările nu erau încă ținute sub control, după cum a declarat colonelul Florien Souyris, director al serviciului departamental de intervenție, pentru sursa citată.
Autoritățile au mobilizat „resurse aeriene suplimentare”, adică trei avioane Canadair, pentru stingerea incendiului, iar 600 de pompieri intervin la fața locului, a precizat secretarul general al prefecturii Millau, Isabelle Knowles, pentru BFM TV.
Incendiul se manifestă și într-o zonă de pădure de pin foarte deasă și greu accesibilă.
Condițiile meteo din Franța sporesc riscul de incendii în această perioadă. Misiunea europeană Copernicus, care monitorizează incendiile forestiere, a inclus o parte din teritoriul francez în categoria de pericol extrem. 48.240 de hectare de vegetație au ars în Franța de la începutul anului, potrivit instituției.