UPDATE, ora 20:20: Incendiul nu se mai manifestă cu flacără, iar pompierii lucrează pentru a îndepărta materialele care au ars și pentru a stinge jarul, acțiuni care „vor fi de durată”, a transmis Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISUBIF, pentru Libertatea.

„Nu mai sunt probleme, dar trebuie îndepărtate materialele care au ars, cu buldoexcavatoarele, respectiv stins jarul. Resursele noastre vor rămâne acolo și pe parcursul nopții”, a transmis acesta.

UPDATE ora 17:10: Incendiul din Voluntari a fost localizat și nu mai reprezintă un pericol, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISUBIF pentru Libertatea. El continuă să se manifeste cu flacără, iar pompierii intervin inclusiv în interior unde multe materiale au fost afectate de incendiu și ard în continuare cu jar.

Prin intermediul a două buldoexcavatoare s-a reușit intrarea în ambele hale, pentru oprirea propagării flăcărilor, astfel fiind protejate restul bunurilor depozitate.

Pompierii au redimensionat forța de intervenție, în continuare acționând zece din cele 20 dispoziții de intervenție care au sosit inițial.


Incendiul se manifestă cu flacără și degajări mari de fum, iar din interior se aud explozii succesive, mai transmite ISUBIF.

Incendiul se manifestă în interiorul depozitului și în exteriorul acestuia, unde sunt paleți cu marfă. Pompierii acționează din exterior pentru stingerea focului. Sunt doua corpuri de clădire afectate, ambele pe structuri ușoare. Este o zonă cu spații comerciale, nu sunt locuințe în apropiere.

Pentru intervenția de la fața locului au fost alertate 20 autospeciale de stingere cu trei autoscări. La caz mai acționează în sprijin 3 autospeciale de stingere ale serviciului voluntar pentru situații de urgență al localității Voluntari și buldoexcavatoare.

Suprafața afectată estimată este de 5000 de metri pătrați.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Este al doilea incendiu de amploare la care intervine ISU București-Ilfov în ultimele zile, după incendiul de marți seară din nordul Capitalei de la complexul rezidențial Persepolis, unde opt apartamente care au fost afectate de flăcări.

Foto: ISUBIF

 
 

Urmărește-ne pe Google News