UPDATE ora 13.15: Hotelul Mureş din Băile Felix a anunțat, joi, că şi-a reluat activitatea, după incendiul care i-a afectat un spațiu de depozitare.
„La Hotel Mureş a avut loc astăzi un incident într-un spaţiu de depozitare. În acest moment, situaţia a revenit la normal, iar hotelul îşi continuă activităţile în mod obişnuit”, a anunțat, joi, Hotelul Mureş, pe Facebook.
Potrivit mesajului transmis de reprezentanții unității de cazare „angajaţii hotelului au acţionat prompt, respectând protocoalele de siguranţă şi coordonând evacuarea într-un mod ordonat”.
UPDATE ora 10.30. Incendiul a fost lichidat. Potrivit ISU Bihor, incendiul a izbucnit într-o cameră tehnică de la etajul II, un depozit, iar în scurt timp holurile şi alte camere au fost inundate de un fum dens.
În total, peste 500 de turişti se aflau în hotel, din cei 588 cazaţi joi. Dintre aceștia, 14 au avut nevoie de îngrijiri medicale.
UPDATE ora 10.15: Șapte persoane au solicitat ajutorul medicilor, după ce s-au intoxicat cu fum sau au suferit atacuri de panică.
„Șapte victime, din care patru cu atac de panică şi trei intoxicaţi cu fum. A fost activată grupa operativă ceea ce presupune suplimentarea forţelor de intervenţie”, a anunțat ISU Bihor.
În hotel sunt cazate 588 de persoane, dar au fost evacuaţi turiştii doar de la etajele III şi IV.
Știrea inițială: „Incendiu violent la Hotel Mureş din Băile Felix. Sunt flăcări la două camere de la etajul 2 al hotelului”, a transmis ISU Bihor.
Turiștii au fost evacuați pe scara de incendiu.
Cea mai mare problemă este fumul dens, care a inundat holurile şi camerele. S-au demarat misiuni de căutare-salvare a persoanelor care ar putea să fie în camerele de la etajele superioare.
La fața locului intervin echipajele bihorene de pompieri ale Detașamentelor 1 și 2 și ale Gărzii 1 Mai.
FOTO: ISU Bihor
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro