Pompierii din Constanța au intervenit duminică dimineața pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o cameră de hotel din stațiunea Mamaia, potrivit News.ro. În hotel se aflau și doi cetățeni ucraineni.
Zeci de persoane, care erau cazate în hotel la momentul incidentului au fost evacuate.
Flacăra a pornit de la ventilatorul din baia uneia dintre camerele hotelului.
„În hotel se aflau cazate 41 de persoane (38 de adulţi şi trei copii) dintre care doi cetăţeni ucrainieni. Toate persoanele au fost evacuate din hotel. Nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale sau transport la spital”, transmite ISU Dobrogea.
Pentru stingerea incendiului au fost trimise la fața locului 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autoscări, un echipaj de descarcerare, 3 ambulanţe SMURD.