Președintele Comunității Evreiești din Viena, Oskar Deutsch, a scris pe rețeaua de socializare X (fosta Twitter), că flăcările au ars holul care ducea într-o sală de ceremonii, dar nu au provocat răniți. Serviciul de pompieri și poliția investighează acest incident, a precizat Oskar Deutsch.

Purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri, Gerald Schimpf, a declarat pentru Agenția de Presă Austriacă (APA) că incendiul pare să fi izbucnit în timpul nopții și că s-a stins de la sine în mare parte până când pompierii au fost alertați, după ora 8 dimineață.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a condamnat „atacul asupra cimitirului evreiesc în cei mai puternici termeni”. El a scris pe X că „antisemitismul nu-și are locul în societatea noastră“ și a adăugat că speră că autorii vor fi găsiți rapid.

Foto: Profimedia Images

Urmărește-ne pe Google News