UPDATE ora 19.50: Suprafața arsă a urcat la 400 mp, iar incendiul a fost localizat, a anunțat ISU București-Ilfov. În total, două persoane au suferit atac de panică și au primit îngrijiri medicale, fără să fie transportate la spital.

Locul unde a avut loc incendiul

Știrea inițială: La fața locului au venit 11 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare la înălțime și o ambulanță SMURD.

Din primele informații, incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișurilor pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp. În podurile locuințelor sunt depozitate materiale combustibile, ceea ce a întreținut arderea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

După aproximativ 30 de minute, pompierii au reușit să controleze flăcările și se lucrează pentru stingerea totală a incendiului.

„Nu au fost victime, dar o femeie a suferit un atac de panică”, au precizat reprezentanții ISU pentru Libertatea.

Urmărește-ne pe Google News