Incendiul a fost anunţat duminică noapte, în jurul orei 1.40, la faţa locului deplasându-se şapte autospeciale cu pompieri militari din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Poiana Teiului din judeţul Neamţ, dar şi lucrători de la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Crucea, Broşteni şi Borca, potrivit Mediafax.
De asemenea, pentru stingerea flăcărilor au intervenit şi pompierii de la Grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate din blocul afectat de incendiu, iar o femeie în vârstă de 45 de ani s-a intoxicat cu fum, fiind transportată cu o ambulanţă la spitalul din Broşteni.
Totodată, un tânăr de 23 de ani a suferit o plagă superficială la o mână şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Incendiul a izbucnit la un garaj şi la o magazie de lemne, apoi s-a propagat la acoperişul blocului, existând pericol de extindere la blocurile învecinate, dar şi la zece garaje aflate în apropiere.
Potrivit ISU Suceava, incendiul a fost pus cel mai probabil intenţionat. Focul a fost stins după o intervenţie a pompierilor care a durat patru ore.