La fața locului, au intervenit de urgență pompierii militari pentru a stinge focul din cantină. Aceasta este situată la subsolul clădirii.

Potrivit ISU Sibiu, au ajuns de urgenţă două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. „Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de circa 3 metri pătraţi, cu degajare de fum dens, din cauza uleiurilor arse, fiind lichidat rapid de către pompierii militari”, a transmis Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

În prezent, se lucrează pentru evacuarea fumului. În urma incendiului, nu au fost semnalate victime, pentru că persoanelor aflate în cantină s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un corp de iluminat din camera frigorifică. În incendiu au ars sticle din plastic cu ulei depozitate în apropiere.

Foto: Ora de Sibiu

 
 

Urmărește-ne pe Google News