Panica s-a declanșat duminică în localitatea Mihai Bravu, unde a izbucnit un incendiu violent. Un depozit de paleți a luat foc, spre groaza localnicilor care au văzut flăcările uriașe, scrie turdanews.net.

Până la sosirea pompierilor, oamenii s-au mobilizat că sare apă cu ajutorul găleților pentru a stinge vâlvătaia. La fața locului au intervenit de urgență pompierii cu autospeciale din Cluj, Turda, Băișoara și din Câmpia Turzii.

„Am discutat cu primarul Ioan Zeng și i-am trimis și pompierii de la noi”, a spus primarul localității Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, pentru sursa citată.

Incendiu în județul Cluj la un depozit de paleți

Misiunea militarilor s-a dovedit a fi una dificilă pentru că incendiul s-a extins, din cauza vântului, în întreg depozitul care avea o suprafață de 840 de metri. Totodată, în zonă nu există hidranți, așa că autospecialele trebuie să alimenteze în comunele din apropiere.

Pompierii le-au cerut oamenilor să-și scoată bunurile și mașinile din gospodării pentru ca focul ar putea să se extindă și la alte case. Din spusele localnicilor, vâlvăia a pornit, după ce un localnic ar fi dat foc unor gunoaie din curte. Apoi, flăcările au înghițit cu repeziciune mai mulți paleți.

Reprezentanții ISU Cluj spun că nu au fost semnalate victime. După ce vor reuși să lichideze focarul, pompierii urmează să demareze o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la producerea incendiului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

sursă foto: turdanews.net

 
 

Urmărește-ne pe Google News