UPDATE ora 18.40: Incendiul a fost stins.

***

Știrea inițială: „Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la Cinematograf Gloria, str. Bucovina. Din informatiile preliminare, este afectat acoperișul și tubulatura de evacuare. Au fost alertate 8 autospeciale de stingere”, a transmis ISU București Ilfov.

Pompierii au verificat interiorul și nu au găsit persoane prinse de foc.

„Din clădire au fost evacuate aproximativ 100 de persoane până la sosirea echipajelor de pompieri. Incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă, sunt doar degajări de fum”, potrivit mesajului transmis ulterior de ISU.

Momentan, nu se știe cauza focului care a afectat tubulatura de la instalația de climatizare și acoperișul.

Urmărește-ne pe Google News