UPDATE ora 16:00. Incendiul a provocat o adevărată revoltă în rândul iubitorilor de animale. Aceștia au creat o petiție pentru interzicerea exploatării animalelor sălbatice la circuri a fost semnată, până la ora 16:00, de peste 13.000 de persoane.

UPDATE ora 13:30. Reprezentanții anchetatorilor care încearcă să afle cauzele incendiului și fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat.

O primă ipoteză este aceea că incendiul a fost provocat fie de un scurtcircuit, fie de un aparat uitat în priză.

UPDATE ora 12:10. Pompierii au declarat reporterilor de la Libertatea că tigrii au murit intoxicați de la fumul incendiului. Echipele de intervenție au dat drumul porților de la țarcul unde erau ținuți cei doi tigri, însă aceștia erau prea speriați pentru a se salva. Din cauza flăcărilor, nici salvatorii ajunși la fața locului nu au putut ajunge la timp la animale.

O mare parte dintre animalele ținute în spațiul de pe Șoseaua Petricani au scăpat pentru că au fugit în spațiile de refugiu, din afara țarcurilor.

UPDATE ora 11:40. Pompierii au reușit să stingă incendiul, iar clădirea cuprinsă de flăcări încă fumegă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

UPDATE ora 11:00. Animalele care se aflau acolo în spațiul care a luat foc erau retrase din activitate și nu mai activau în spectacolele Circului Globus, a declarat Cornelia Popescu, purtătorul de cuvânt al unității de spectacole. Animalele se aflau sub observaţia a patru îngrijitori şi mai mulţi paznici, care au şi sunat la numărul unic de urgenţe 112 în momentul în care au văzut flăcările.

 „Facem toate demersurile pentru a putea lua animalele care au rămas în viaţă pentru că nu pot fi ţinute în acel spaţiu. Suntem in discuţii cu cei de la Grădina Zoologică pentru acest lucru”, a mai adăugat Cornelia Popescu.

Aceasta a precizat că, în cazul în care această soluţie nu se finalizează, animalele vor fi mutate în alte spaţii deţinute de Circul Globus.


UPDATE. În total au intervenit 15 autospeciale pentru stingerea incendiului.

După ce pompierii își vor încheia misiunea, toate animalele ar putea fi mutate la grădina zoologică, în mașini speciale. Deocamdată, animalele au fost mutate într-o altă anexă.

La fața locului s-au deplasat și mai mulți reprezentanți de la Garda de Mediu, care nu au putut intra, însă, în clădirea în care se aflau animalele. Acestea sunt, în acest moment, foarte agitate și vor fi tranchilizate pentru a fi transportate la grădina zoologică.

”În şoseaua Petricani erau adăpostite animalele pensionate ale circului. Anul trecut, de acolo, am dus doi lei, trei tigri şi o cămilă albă la Grădina Zoologică din Braşov şi urmează să le găsim şi celorlalte astfel de locuri”, a declarat un reprezentant al ISU pentru News.ro.

Acesta a mai spus că nu ştie de ce doi dintre tigrii nu au ieşit din cuşcă şi a menţionat că acolo nu se aflau furaje depozitate.

”Nu ştim exact ce s-a întâmplat. Eu acum am venit de acolo. Administratorul nostru mă va suna imediat, pentru a-mi da mai multe detalii. Ştiu că au murit doi tigri, care nu ştiu de ce nu au ieşit în curtea lor, cum au făcut ceilalţi trei. Mai erau acolo câteva pisici şi porcuşori vietnamezi, care aparţineau unei dresoare ucrainene”, a mai afirmat el.  ”Din fericire, nu este niciun angajat rănit. Nu aveam furaje depozitate acolo. Existau stingătoare şi oamenii au încercat iniţial să stingă ei. Au văzut că flacăra este mare şi au sunat imediat la pompieri”, a mai spus reprezentantul ISU, conform Digi 24.


Purtătorul de cuvânt al ISU, Daniel Vasile, a precizat că incendiul a cuprins o clădire de pe Şoseaua Petricani din Capitală şi se manifestă pe o suprafaţă de 300 de metri, fiind vorba despre un grajd pentru animale în care se află cinci lei şi tigri. De asemenea, flăcările au cuprins şi o clădire administrativă.

Potrivit sursei citate, pompierii au solicitat intervenţia medicilor veterinari, luând legătura atât cu reprezentanţi ai Circului Globus, cât şi ai Grădinii Zoologice, astfel încât animalele să fie tranchilizate şi mutate din grajdurile cuprinse de flăcări.

Reprezentantul ISU a precizat că la ora transmiterii acestei ştiri incendiul se manifestă la pereţii clădirii şi la o parte din acoperiş, iar animalele sunt în pericol mai ales din cauza fumului. Primele informaţii arată că animalele ar fi ale Circului Globus.

Urmărește-ne pe Google News