„Conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a fost avizat Serviciul de urgență 112, iar echipele de intervenție specială s-au deplasat la fața locului pentru stingerea incendiului. Din primele informații, nu a fost găsită nicio persoană rănită”, a transmis CFR Călători, precizând că circulația trenurilor nu este afectată.
La fața locului au fost trimise șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD.
Potrivit reprezentanților ISU, focul a fost localizat și nu există riscul ca acesta să se extindă.
Foto, video: ISU București-Ilfov