UPDATE Ora 10:00 ISU a actualizat informațiile. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență, incendiul a fost localizat.

Arderea s-a manifestat pe o suprafață de 100 de metri pătrați, iar suprafața totală afectată a fost de 600 metri pătrați.

VIDEO: ISU

VIDEO: ISU


Știrea inițială | Ora 9:25

Un incendiu a avut loc la acoperișul hotelului Triumf, situat în Șoseaua Kiseleff nr. 12 din București, iar la fața locului au intervenit 14 autospeciale de stingere.

„Momentan se vede fumul la nivelul podului. Colegii au intrat să stingă incendiul, iar 10 persoane din interior au fost evacuate, probabil clienți care aveau camere acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU București), Daniel Vasile, pentru Libertatea.

„Din ceea ce se observă, suprafața afectată este de aproximativ 30 de metri pătrați”, a mai explicat el.

„Suprafața este mică, dar în pod este posibil să fie o ardere mai mică. Podul este nelocuit și s-ar putea să fie probleme mai mari”, a mai spus purtătorul de cuvânt ISU, care a precizat că nu sunt persoane rănite.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește-ne pe Google News