UPDATE ora 0.00. Beatrice Mahler a dat asigurări că toți pacienții sunt în stare stabilă și au fost mutați în spital.

În unitatea mobilă erau șapte pacienți cu stare critică, ventilați non-invaziv toți, care au fost mutați, doi dintre ei în secția de Terapie Intensivă COVID și ceilalți în secție. (…)

Beatrice Mahler:

„Colegii din camera de gardă au spus că au văzut flacără cu fum, care însă nu s-a extins și s-a stins extrem de rapid”, a răspuns managerul Institutului Marius Nasta, întrebată dacă, până la urmă, a fost doar fum sau cine a sunat la 112 a observat și flacără deschisă.

Și ministrul sănătății Vlad Voiculescu a făcut o serie de declarații din fața unității medicale.

„E totul în regulă, un incident minor, o sperietură mare. (…) Avem un echipaj impresionant de pompieri. Viața niciunui pacient nu a fost pusă în pericol. Au fost transferați în secții ale Institutului Marius Nasta. Nu a fost vorba de un incendiu, ci de o degajare fum. Vorbim de un echipament în exteriorul spitalului, un TIR , care a fost verificat ultima dată acum două luni”, a declarat Vlad Voiculescu.

Reprezentanții ISU București au anunțat că acum totul este în regulă, dar urmează să se facă verificări.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

„Primul apel la ora 22.22, am fost anunțați de incendiu, ne-am deplasat cu 8 autospeciale cu apă și spumă, 12 echipaje SMURD. (…) Primele echipaje au ajuns la 22.30. Am procedat în primă fază la evacuarea celor 7 pacienți. Urmează să facem verificări, dacă a fost fum, abur sau flacără. Vom verifica în amănunt. Unitatea e folosită din octombrie anul trecut”, a explicat Orlando Șchiopu, șeful pompierilor.

Orlando Șchiopu a precizat că în unitatea mobilă nu era fum, nici abur, nici urmă de flacără când pompierii au intrat acolo.

Noi când am ajuns n-am găsit flacără, nu am găsit degajări de fum, în habitaclu nu a pătruns nici abur, nici fum.

Șeful pompierilor:
Aceasta este unitatea mobilă ATI a Institutului Marius Nasta | Foto: Eli Driu
Aceasta este unitatea mobilă ATI a Institutului Marius Nasta implicată în incidentul de duminică seară | Foto: Eli Driu

În incidentul de duminică seară nu s-au înregistrat victime, a precizat acest lucru managerul spitalului, chiar după ce pompierii au ajuns la fața locului.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

„A fost un incident care s-a produs la un generator de la unitatea mobilă, cu o flamă deschisă, care a presupus mobilizarea întregii echipei de intervenție. Pacienții sunt în afara oricărui pericol. Nu a fost nici fum și nici flacără în interiorul unității mobile și în acest moment fiecare pacient este mutat în spital pentru că sunt locuri în cadrul Institutului Marius Nasta. (…) Doar doi pacienți vor merge pe secția de Terapie Intensivă, ceilalți vor fi manageriați pe secție. Niciun pacient nu e intubat, sunt pacienți ventilați non-invaziv, însă cu forme severe”, a declarat Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, pentru Digi24, imediat după ce autospecialele pompierilor au ajuns la spital.

„N-a fost foc, n-a fost incendiu în TIR, cum s-a anunțat inițial. Vom vedea dacă a fost ceva în exterior sau a văzut cineva greșit”, a precizat și șeful DSU, Raed Arafat, la Digi24.

Intervenția pompierilor la „Marius Nasta”Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”
Recomandări
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Alarma de incendiu de la „Marius Nasta” vine la nici o lună de la incendiul din 29 ianuarie de la „Matei Balș”, soldat cu cinci decese. Flăcările au izbucnit în Pavilionul 5 al institutului, unde se aflau pacienți COVID.

Cel mai devastator incendiu într-un spital cu pacienți COVID a fost însă cel de la Piatra Neamț. Trei femei și șapte bărbați au murit pe 14 noiembrie 2020, după ce flăcările au cuprins secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț. Ulterior, s-au stins și cinci din cei șase pacienți transferați.

Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI