Complexul monahal, amendat anual

Mănăstirea construită de Arhiepiscopul Tomisului în satul său natal, Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, primeşte an de an amenzi de la pompieri.
Unele clădiri din lemn, care au şi câte cinci etaje, nu au fost autorizate de pompieri, întrucât imobilele sunt construite prea aproape unele de celelalte.
“Anul acesta, am aplicat o amendă de 20.000 de lei şi au plătit jumătate din sumă în 24 de ore, potrivit legii. Din 2010 încoace, fundaţia a fost sancţionată în fiecare an şi de fiecare dată a achitat amenda”, declara în luna iulie maiorul Emil Ţehaniuc, de la ISU Suceava.

 
 

Urmărește-ne pe Google News