Potrivit ISU, în tren se aflau aproximativ 60 de călători. Aceștia au fost preluaţi ulterior de un alt tren.
La faţa locului au intervenit două autospeciale pentru stingerea incendiilor şi două ambulanţe SMURD de prim ajutor.
„S-au asigurat măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor de către pompieri, la faţa locului fiind fumegaţie din zona compartimentului motor, unde au ars elemente combustibile. Nu au fost victime sau persoane care să necesite primul ajutor calificat, iar trenul a putut continua deplasarea către Gara Pârvu”, potrivit comunicatului ISU Argeș.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurgerea lichidelor combustibile pe suprafeţele elementelor fierbinţi din zona motorului, precizează ISU Argeş.
Incidentul vine după ce, în urmă cu o zi, luni, 29 mai, locomotiva unui tren care circula pe traseul Tecuci-Iași a luat foc. Aproximativ 200 de persoane au coborât din tren, dar nu s-a înregistrat nicio victimă.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!