Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja, citat de Mediafax, cei aproximativ 30 de turişti care se aflau în casa de vacanţă au fost evacuaţi în siguranţă şi nu s-au înregistrat victime.
”Se intervine cu o motopomă, două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Făgăraş şi una de la Secţia de Pompieri Victoria. Incendiul a fost localizat şi se lucrează la lichidarea acestuia. etajul şi acoperişul clădirii, cu o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, erau construite din lemn, ceea ce a favorizat dezvoltarea şi propagarea incendiului”, a spus Sfreja.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii incendiului, acesta fiind în curs de lichidare.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News