Numeroase echipaje au intervenit la fața locului. Pompierii au sărit imediat în ajutorul echipelor de intervenţie ale centralei. ”Planul de urgenţă a fost declanşat. El permite să se reunească competenţele necesare gestionării acestui incident”, a mai anunţat EDF.

Centrala a anunţat pe contul de Twitter că incendiul a urmat unei operaţiuni de mentenanţă. Autoritatea pentru siguranță nucleară a activat la rândul său centrul de urgenţă situat la Montrouge  şi a anunţat că urmăreşte în timp real evoluţia situaţiei, ”cu scopul de a se asigura de buna întemeiere a dispoziţiilor implementate de exploatant şi de a consilia prefectura”.

Ulterior, Institutul de radioprotecţie şi siguranţă nucleară (IRSN) a anunţat că balizele situate în apropierea centralei nu măsurau vreo creştere a nivelului radioactivităţii mediului.

Centrala de la Bugey, situată la 35 de kilometri est de Lyon, are patru reactoare cu apă sub presiune şi o putere de 900 de megawaţi fiecare. Unitatea de producţie afectată de incendiu este oprită în vederea unor operaţiuni de mentenanţă de la sfârşitul lui august 2015.

 
 

Urmărește-ne pe Google News