Pompierii au fost chemați să intervină, miercuri în jurul orei 20.25, după ce hala de aproximativ 3000 de metri pătrați a fabricii de mezeluri s-a umplut de fum.
„A fost identificată o persoană de sex feminin, conștientă și cooperantă, care a fost extrasă de către pompieri și predată unui echipaj medical. De asemenea, alte 4 persoane care s-au autoevacuat din zona inundată de fum au primit îngrijiri medicale de la echipajele sosite la fața locului. Cele 5 persoane au fost transportate la spital pentru tratament de specialitate”, a transmis ISU Banat.
Din primele informații, pe tura de serviciu se aflau 169 de angajați care s-au autoevacuat în siguranță. S-au constituit echipe de căutare-salvare în interiorul halei pentru identificarea posibilelor victime și focarelor.
Pompierii au identificat un focar de incendiu și lucrează pentru stingerea lui, potrivit ISU Timiș.
La faţa locului au acționat două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 5 autospeciale de stingere, o autospecială de lucru şi salvare de la înălţime, 3 echipaje SMURD şi un efectiv de 35 de pompieri.
Foto cu caracter informativ