Potrivit Mediafax, focul a izbucnit într-o încăpere de lângă sala de mese a spitalului, iar ulterior s-a extins şi la etajul unde se află saloanele pacienţilor.
L-a fața locului s-a intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă de la ISU, două ambulanţe SMURD şi alte câteva salvări ale Serviciului de Ambulanţă Argeş, iar flăcările au fost stinse în câteva minute.
În urma incendiului, zece din cei 137 de pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie din localitatea argeşeană Vedea au suferit intoxicaţii cu fum, patru dintre aceştia, în stare mai gravă, fiind transportaţi la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti.
Pacienţii evacuaţi au fost mutaţi într-o altă clădire a unităţii spitaliceşti, respectiv Spitalul nr 2, aflată în apropiere.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauza izbucniri incendiului.