Focul s-a manifestat pe o suprafaţă de 3.500 mp, cu degajări mari de fum, iar dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea a transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT către populaţia din zona de manifestare.

Astfel, oamenii din zona afectată de incendi a fost sfătuită să rămână în locuinţe, cu ferestrele închise.

„Fumul degajat este prezent pe o suprafaţă de trei kilometri în jurul depozitului incendiat, în partea de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, la ieşirea spre Sibiu. Incendiul e aproape lichidat la această oră. Mai sunt doar mici focare”, a precizat reprezentantul purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, citat de Agerpres, precizând că a fost eliminată posibilitatea propagării flăcărilor la vecinătăţi.

La faţa locului, salvatorii intervin cu șapte maşini de stingere, o autoscară şi o autospecială CBRN. La locul evenimentului se află şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean (SAJ).

Pompierii care intervin la faţa locului provin din Râmnicu Vâlcea, dar şi de la staţiile din Govora, Brezoi şi Drăgăşani. Două treimi din suprafaţa pe care s-a extins incendiul sunt în aer liber, mare parte a materialelor incendiate, printre care şi o cantitate însemnată de ulei de in, uşor inflamabil, aflându-se de asemenea în curtea depozitului.

La începutul acestei luni, un incendiu a izbucnit și la o grădiniță din județul Vâlcea. Atunci, acoperișul clădirii a luat foc. (FOTO & VIDEO)

Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator Fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă
Recomandări
Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator Fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă

FOTO & VIDEO: voceavalcii.ro


Citește și:

Raed Arafat: RO-ALERT va transmite și fenomene meteo extreme. Decizia vine după ce sistemul nu a anunțat tornada din Călărași

Amenzi substanțiale pentru operatorii care vând telefoane incompatibile cu RO-ALERT. Proiect de lege


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Stațiunea din România pe care străinii încep să o adore. „Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”
Știrileprotv.ro
Stațiunea din România pe care străinii încep să o adore. „Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Unde se află cel mai vechi sat din România. Este atestat încă de pe vremea dacilor și are o frumusețe idilică
FANATIK.RO
Unde se află cel mai vechi sat din România. Este atestat încă de pe vremea dacilor și are o frumusețe idilică
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Cum scapi de musculițele mici și negre din bucătărie. Soluția banală care are un efect instant
FANATIK.RO
Cum scapi de musculițele mici și negre din bucătărie. Soluția banală care are un efect instant
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Unica.ro
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
Financiarul.ro
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
Sudor, instalator sau lăcătuş, noile meserii căutate de Generaţia Z. Ce salarii primesc la angajare
Observatornews.ro
Sudor, instalator sau lăcătuş, noile meserii căutate de Generaţia Z. Ce salarii primesc la angajare
Horoscop 11 octombrie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă prudență și să-și calculeze mai bine deciziile
HOROSCOP
Horoscop 11 octombrie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă prudență și să-și calculeze mai bine deciziile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI