UPDATE 16 octombrie, ora 7.05. Incendiul a fost localizat la ora 0.02 și lichidat. Din fericire, nu au fost victime sau persoane care să necesite transportul la spital.
„În urma incendiului, a ars mansarda pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi. La ora 1.27 incendiul a fost lichidat, dar echipajele de intervenţie au rămas la locul solicitării pentru îndepărtarea tuturor efectelor negative”, au transmis reprezentanţii ISU Constanţa, conform News.ro.
Focul a izbucnit la mansarda clădirii, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.
Potrivit ISU Dobrogea, apelul la numărul unic de urgenţă a fost făcut la ora 21.52. Peste 60 de pompieri intervin pentru stingerea focului, în contextul în care flăcările s-au extins din cauza vântului. Mai multe bucăți din acoperiș au început să cadă, iar o turlă s-a prăbușit.
„Focul s-a aprins la mansardă. Arde cu flacără deschisă. Colegii refac dispozitivul, se retrag puțin, pentru că începe să cadă din acoperișul Arhiepiscopiei. Se reface dispozitivul pentru limitarea și lichidarea incendiului. În acest moment, intervenim cu șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autoscări, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD tip B, ambulanță SAJ, peste 60 de pompieri implicați”, a declarat Răzvan Parconie, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, într-o intervenție la Antena 3.
Acesta a precizat că nu l-a văzut, până acum, pe ÎPS Teodosie, care ținea o slujbă în Catedrala arhiepiscopală.
Clădirea este situată în imediata apropiere a Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel, în peninsula Constanței, la mică distanță de Cazinou.
Într-o altă intervenție, la Digi24, Răzvan Parconie a declarat că au fost afectați de flăcări 100 mp și că nu există nicio persoană rănită. Nici de evacuări nu a fost nevoie, nefiind nimeni la mansarda clădirii.
Foto: Ziua de Constanța
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro