Coloana de fum gri era vizibilă de la o distanţă de 30 de kilometri de incendiu, a raportat agenţia de presă daneză Ritzau.

„Este un incendiu masiv. Avem circa 100 de pompieri pe teren”, a declarat pentru AFP şeful de operaţiuni al pompierilor, Martin Smith, precizând că toate persoanele au fost evacuate din clădirea situată în suburbia Bagsvaerd, la nord de Copenhaga, şi că nu au fost raportaţi răniţi.

Potrivit lui Martin Smith, stingerea incendiului ar trebui să dureze mai multe ore, precizare pe care a făcut-o şi Novo Nordisk într-un comunicat, în care a transmis și că „fumul nu este toxic”.

Incendiul s-a produs la mai puţin de o săptămână după cel declanşat pe 16 mai pe un alt şantier al Novo Nordisk, la Kalundborg, şi care nu a avut niciun impact asupra producţiei de medicamente.

FOTO: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News