În urma incendiului de la sala de nunţi din Hamdaniyah, autorităţile sanitare din Ninive au înregistrat o sută de morţi şi peste 150 de răniţi, a anunţat agenţia oficială de presă irakiană INA, invocând un bilanţ preliminar.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Saif al-Badr, a confirmat acest bilanţ, în timp ce guvernatorul adjunct al provinciei Ninive, Hassan al-Allaq, a anunțat că au murit 113 de persoane. Nu este clar dacă mirii se numără printre persoanele moarte sau rănite.

„Incendiul a dus la prăbușirea unor părți ale halei ca urmare a utilizării materialelor de construcție foarte inflamabile și ieftine. Informaţiile preliminare indică faptul că au fost folosite artificii în timpul nunții, care au declanşat un incendiu”, a transmis Direcția de Apărare Civilă din Irak.

Martorii oculari au declarat că sute de persoane se aflau în acea locație pentru a sărbători, când clădirea a luat foc în jurul orei locale 10:45 (19:45 GMT).

„The last tour”cu Florin Piersic. Legendarul actor își pregătește oficial ieșirea din scenă cu o serie specială de evenimente EXCLUSIV
Recomandări
„The last tour”cu Florin Piersic. Legendarul actor își pregătește oficial ieșirea din scenă cu o serie specială de evenimente EXCLUSIV

„Am văzut focul pulsând, ieşind din sală. Cei care au putut au ieşit, iar cei care nu au rămas blocaţi. Chiar şi cei care au reuşit să iasă erau răniți”, a declarat pentru Reuters Imad Yohana, un tânăr de 34 de ani care a scăpat din infern.

Pompierii au putut fi văzuţi la primele ore ale dimineţii de miercuri căţărându-se pe dărâmăturile clădirii în căutarea supravieţuitorilor.

Răniţii au fost transferaţi la spitale din regiunea Ninive, a declarat guvernatorul regiunii pentru INA. El a precizat că numărul morţilor şi al răniţilor nu a fost stabilit şi ar putea creşte.

La principalul spital din Hamdaniya, un oraş situat la est de Mosul, capitala regiunii, zeci de persoane au sosit pentru a dona sânge pentru a-i ajuta pe răniţi.

FOTO: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (14)

micdoinita   •   23.10.2023, 11:53

Asa nunta... Accidentele se intampla peste tot, nu doar la noi

durban22   •   28.09.2023, 07:58

Dumnezeu sa-i ierte!.UN FEL DE TRAGEDIE TIP COLECTIV- IN ORIENTUL MIJLOCIU , NUMAI CU VICTIME MAI MULTE !.

Any0205   •   27.09.2023, 19:18

Bieții oameni! Dumnezeu să-i ierte!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin jubilează. Americanii au explicat de ce ezită să ofere Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia
Știrileprotv.ro
Putin jubilează. Americanii au explicat de ce ezită să ofere Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Victor Ciutacu a dezvăluit de ce nu-l place pe David Popovici. Fapta care l-a înfuriat pe prezentatorul TV: ”M-a dezgustat”
FANATIK.RO
Victor Ciutacu a dezvăluit de ce nu-l place pe David Popovici. Fapta care l-a înfuriat pe prezentatorul TV: ”M-a dezgustat”
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
Singura țară din Europa unde e bine să te muți la pensie. Poți să trăiești fără griji aici și ai tot ce îți trebuie
FANATIK.RO
Singura țară din Europa unde e bine să te muți la pensie. Poți să trăiești fără griji aici și ai tot ce îți trebuie
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Cât costă un litru de must din struguri româneşti. Fermierii au cules deja primele roade
Observatornews.ro
Cât costă un litru de must din struguri româneşti. Fermierii au cules deja primele roade
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI