Un incendiu a izbucnit, miercuri, 3 aprilie, în jurul orei 12.00, la un depozit de fructe de lângă Piața Mare din Brăila. Pompierii ISU Dunăre Brăila au trimis la intervenție 6 autospeciale de stingere și o autoscară, relatează portalul local Obiectiv Vocea Brăilei. Focul a fost stins după 8 ore.
UPDATE ora 20.30. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 20.00, după mai bine de 8 ore de la declanşare, a transmis ISU Brăila, citat de agenția News.ro. Au ars un depozit de fructe de aproximativ 1400 mp şi au fost afectate alte 3 anexe. Cauza incendiului urmează a fi stabilită.
A fost activată Grupa Operativă a ISU. Incendiul se manifestă generalizat la un depozit de fructe, pe aproximativ 1.000 de metri pătrați, și la acoperișurile a 2 anexe învecinate, circa 100 mp.
„Nu există pericol de propagare la alte locuințe. Incendiul este localizat”, a transmis ISU Dunăre. În sprijinul echipajelor ISU a fost trimis personal de la poliție și jandamerie, dar și de la Electrica. Nu sunt victime.
Traficul rutier în zonă a fost deviat. Din primele date, incendiul s-a produs din neglijența unor persoane care ar fi dat foc unor cartoane.