Un incendiu violent a izbucnit, sâmbătă, la o casă din staţiunea Eforie Sud. Din fericire nu au fost victime, iar flăcările au distrus podul şi primul etaj al construcţiei. Casa este a fratelui lui Dorel Onaca, membru al Boardului de conducere al Agenţiei Europene de Siguranţă Maritimă si apropiat de-al lui Traian Băsescu, informează ReplicaOnline.
Incendiul a fost vizibil de pe plajă şi i-a alertat pe localnici. La faţa locului au fost mobilizate cinci autospeciale cu apă și spumă, o autoscară, o ambulanță și un echipaj format din voluntari, iar inetrvenția pompierilor a fost dificilă, scrie ziarul local ReplicaOnline.
„Incendiul a fost localizat, nu exista pericol de propagare si se lucreaza pentru lichidare. Intervin 27 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dobrogea al judetului Constanta. Incendiul s-a manifestat la mansarda si la etajul 1 al unei vile. Din fericire, nu s-au inregistrat victime”, a precizat purtatorul de cuvant al ISU, Anamaria Stoica pentru sursa citată.
Casa este a fratelui lui Dorel Onaca, membru al Boardului de conducere al Agenţiei Europene de Siguranţă Maritimă (EMSA) si apropiat al fostului președinte al României Traian Băsescu.